Adevarul si increderea in Adevar

Predica asta – care la fel ca la toate predicile unde nu precizez sursa, nu mai stiu unde le-am auzit, si nici rostitie de cine – este adresata credinciosilor, adica oamenilor nascuti din nou.

Niciodata Dumnezeu nu lasa sa se intample ceva neprevazut in viata ta, fara sa-ti ofere semnale clare inainte de criza. Criza are rolul de a te apropia de Dumnezeu.

Cand satan aduce o distanta destul de mare intre tine si Domnul, atunci el aduce si ispite mari, iar ratiunea ta nu mai are control asupra sentimentelor.

Adevarul, ca sa fie intreg, trebuie sa fie acceptat intai la  nivelul mintii, altfel vei spune adevarul pe jumatate.

Idoli dragi pot fi „reactivati” chiar si dupa zeci de ani de relatie stransa cu Domnul, timp in care au fost tinuti sub control.

Eu fac o paranteza aici si vin cu o precizare si cu o intrebare: atata timp cat tii ceva „sub control” in casa, acel ceva va incerca mereu si mereu sa controleze EL din nou. De ce nu il scoti afara din casa? De ce nu cauti izbavirea de toti idolii? Nu ai timp in zeci de ani? Curatarea asta trebuie facuta MEREU, zilnic. Sunt de acord ca ispita poate veni absolut oricand. Insa intr-un fel ii faci fata cand idolul e in lanturi, dar in inima, si in alt fel cand nu mai e in tine nimic din el. E o vorba: nu poti impiedica pasarile sa zboare deasupra capului tau, dar le poti impiedica sa-si faca cuib pe capul tau. E alegerea ta. Dar, sa revin la predica!

Adevaraul trebuie spus intreg, nu pe jumatate. Sa-ti fie teama de consecintele adevarului spus pe jumatate! Insa sa nu-ti fie teama de consecintele adevarului spus intreg, caci nici un rau nu se poate intampla unui om care s-a predat pe de-a-ntregul lui Dumnezeu. Adevarul trebuie tinut sus si pe timp de criza, pentru ca Dumnezeu e Imparatul tau! Exemple: Avraam, Isaac, Elimelec, Ahaz.

Sanatatea ta spirituala depinde de cat de mult te hranesti cu Cuvantul lui Dumnezeu. In zilele din urma ale pamantului, este foarte usor sa fii inselat de satan daca nu cunosti bine Scriptura.

Adevarul nu e o idee teologica, un crez, ci o Persoana, este Domnul Isus: „Isus i-a zis: <<Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.>>” – Ioan 14:6

A primi adevarul inseamna a-L primi pe El, a-L marturisi public in cele mai grave circumstante ale vietii. Asta te poate costa scump, dar tu SA SPUI TOT ADEVARUL: „Apoi a zis tuturor: <<Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi, si sa Ma urmeze.>>” – Luca 9:23

Nu poti iubi adevarul prin puterea ta. E un har, e un dar. Trebuie DOAR sa Il primesti pe El, si totul se face prin puterea Lui.

Eu adaug: bineinteles, cat Il lasi sa lucreze in tine. Daca te opui, El Se da la o parte. Nu intra cu forta!

Nimic nu trebuie sa slabeasca relatia ta cu Dumnezeu in nici o zi. Sa-I spui Lui TOT: bucurii, tristeti, griji, nevoi, suparari etc. Zilnic sa-I incredintezi viata Lui, pentru ca satan te vrea el.

Chiar si atunci cand nu vezi mana Lui si nu-L auzi in incercare, El e aproape de tine.

Chiar daca vii mereu la Tatal dupa iertare, totusi nu poti pune limite iertarii lui Dumnezeu, atata timp cat inima ta suspina dupa El.

A ierta pe altii, chiar daca ei nu-si cer iertare, e semnul regalitatii tale.

Cei trei dusmani ai tai sunt: lumea, carnea (firea) si diavolul.  Satan nu poate distruge sufletul tau, ci doar trupul.

Cand privesti la primul gand pacatos, ii dai ocazia lui satan sa te tina in captivitate totala. Sa nu glumesti niciodata in privinta lui satan.

Sa-ti dezvolti discernamantul spiritual pentru a putea desoebi binele de rau, caci satan insusi se preface in inger de lumina.

In actul supunerii fata de vointa Tatalui iti manifesti increderea totala in El.

Cand pastrezi un domeniu al vietii tale pentru tine, Ii decalari Tatalui ca nu ai incredere in cum ti-ar conduce El acel aspect al vietii tale, si ca tu stii mai bine decat El ce sa faci.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s