Tu umbli pe mijloc?

Ieri, pana noaptea tarziu, am urmarit marturii ale fratelui Puiu Stefan, iar pe unele le-am salvat in laptop. Cateva lucruri din cele auzite mi-au vorbit deosebit, astfel ca azi dimineata le-am ascultat (vazut) din nou.

Unul din cuvintele care mi-au ramas in minte a fost: „Noi sa mergem pe mijlocul cararii neprihanite, ca asa spune Biblia – mergeti pe mijlocul cararii neprihanite.”

Iti marturisesc ca am ramas cu gandul asta si in minte, si in inima. Nu-mi suna foarte cunoscut, adica nu era un verset care sa-l folosesc in vorbirea mea, nu-i stiam nici locul exact, si nici nu stiam daca era in forma citata, insa clar era in Biblie, caci spusese fratele Puiu ca asa spune Biblia. M-am culcat cu gandul la asta, intrebandu-ma: cum adica „mijlocul”? Cararea neprihanita nu poate fi decat una: Calea, adica Domnul nostru. Iar Calea este ingusta si nu ai loc decat tu singur. Atunci cum are un mijloc? A avea un mijloc, presupune ca pe stanga si pe dreapta inca mai este loc… Si am adormit!

Dimineata tot nu-mi dadea pace. Ba mai mult, parca se intetea dorinta de a afla ce este cu locul din laterale… Si am inceput cautarea!

Ma gandeam ca trebuie sa fie prin Proverbe, si ca trebuia sa fie vorba despre intelepciune, insa am cautat intai pe Google. Am gasit un site in care era scris: „Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,”, insa nu era si referinta.

Am luat Biblia si am citit primele 4 capitole din Proverbe si nu am gasit. Dar acum imi era clar ca e vorba despre intelepciune si am deschis programul de cautare in Biblie pe care il am instalat pe laptop, am cautat cu cuvintele exacte, anume a doua parte a versetului care il gasisem pe site-ul respectiv si am gasit versetul: era in Proverbe 8:20.

L-am citit. Apoi am citit tot capitolul 8, apoi si 9. Dar tot nu era clar ce era cu acele carari atat de late, de puteai merge pe mijlocul lor. Calea care duce in sus, la viata, este ingusta; nu poti merge pe mijlocul ei, fiindca abia incapi. Daca te „ingrasi” putin, te dezechilibrezi. E ca pe barna de la gimnastica: este cat talpa piciorului si trebuie sa-ti tii echilibrul…

Dar m-am rugat. Si m-am rugat. Si m-am rugat. Si am primit lumina!

Cararea neprihanirii este calea credinciosului, asta imi era clar. Iar Domnul mi-a aratat rugaciunea pe care eu o aduc inaintea Lui destul de des: Doamne, da-mi dreapta masura in toate lucrurile. Si am inteles. Fiindca foarte lesne pe cale, deci in limitele neprihanirii, poti aluneca ori in legalism, ori in libertinism. Iar echilibrul intotdeauna este la mijloc.

Caci in momentul in care pui pret pe anumite ritualuri, fara viata de altfel, cazi foarte usor in legalism. Iar toata Epistola catre Galateni ne arata ca cine s-a intors la Lege, a cazut din har. De aceea, pe cale, ai loc sa te indrepti spre ritual fara sa fii in afara caii, insa foarte lesne poti aluneca in exterior, in legalism.

La polul opus este libertinismul. Fiindca Domnul Isus ne-a adus libertatea. Insa libertatea in Hristos poate fi foarte usor confundata cu libertinismul. Ai anumite libertati, pe care nu le voi discuta, fiindca fiecare are incredintarile lui, si nu doresc sa ranesc credinta si constiinta niciunui frate si niciunei surori, caci va iubesc pe toti, insa libertatile aduse de Cristos, pot fi foarte lesne pervertite de satan si transformate in libertinism, care deja bate in sfera pacatului. Granita este foarte fina, probabil la fel ca la extrema cealalata, cu Legea.

Deci: ritualul duce la legalism, iar libertatea duce la libertinism. Insa ritualul si libertatea, in anumite limite (granite), nu sunt pacat. Dar legalismul si libertinismul da. Iar ele sunt formele extreme ale ritualului si ale libertatii. De aceea mijlocul este echilibrul.

Ritualul nu poti spune ca in toate cazurile este un lucru rau, fiindca fiecare copil al lui Dumnezeu are ritualul sau de dimineata, de seara etc. cu rugaciunea, cititul, cantatul, meditatul, si este un lucru bun sa ne facem obisnuinte, obiceiuri sfinte. Dar sa avem grija ca ele sa nu devina forme fara viata.

La fel libertatea noastra crestina este minunata, insa satan ne poate pacali foarte usor, facandu-ne sa pasim un milimetru mai in dreapta, apoi inca un milimetru etc., pana ne trezim in afara caii. Daca ne mai trezim… (Am spus „in dreapta”, fiindca eu imi imaginez cararea cu legalismul in stanga si libertinismul in dreapta!) 

Satan stie foarte bine sa ia straiul ingerului de lumina. Si are multe haine in graderoba!…

Iar acum, Ii dau slava Domnului meu ca nu m-a lasat in intuneric: intelepciunea merge pe MIJLOCUL cararii neprihanirii, fiindca desi poti inclina spre stanga sau spre dreapta fara sa iesi din har si fara sa iesi inca din ascultare, totusi INTELEPCIUNEA ESTE  INTOTDEAUNA LA MIJLOC. PASTREAZA, OMULE, DREAPTA MASURA IN TOATE LUCRURILE.

Excesul de zel este ravna fara pricepere si dragostea fara intelepciune. ELE FAC INTOTDEAUNA RAU. Am mai scris despre asta aici. De aceea pastreaza dreapta masura si in ravna, si in dragoste. Pastreaza echilibrul.

Cunosc crestini care, cand sunt mustrati de Domnul, plang de-ti rup inima, cu o parere sincera de rau, apoi se linistesc si raman tot in voia lor.

Eu cred ca Domnul prefera oamenii maturi spiritual care, chiar daca nu plang cu lacrimi vazute ci plang in interiorul lor, iau atitudine si schimba directia, implicit faptele.

Sa nu uiti: copiii sunt plangaciosi. Maturii gandesc.

Si am mai gasit ceva de pret cercetand astazi Scriptura: „Nebunia este o femeie galagioasa,…” – Prov.9:13a

Cat de mult ti se aude glasul?…

Caruta goala face zgomot…

Articolul despre nebunie il gasesti aici.

 

Anunțuri

Un gând despre „Tu umbli pe mijloc?

  1. Pingback: Incoace sau aici? | Doua vieti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s