Isaia 53

Cine vreodata a crezut
Chiar in ce ni s-a vestit?
Cine bratu-a cunoscut
Domnului cel mult slavit?

A crescut chiar pe altar
Ca jertfa pentru pacat,
O Odrasla, un Lastar
Ce iese din pamant uscat.

Frumusete, stralucire
Nu avea, nu ne placea;
Fata-I arata zdrobire,
N-atragea priviri cu ea.

Dispretuit si parasit
De oameni, de norod, popor,
Om al durerii-obisnuit
Cu suferinta Lui si-a lor,

Era asa dispretuit,
Cu fata la El nu stateai
Si-o intorceai pe loc grabit;
In seama tu nici nu-L bagai…

El suferinta ne-a purtat
Cu dragoste privind la noi,
Durerea noastra El a luat
Asupra Lui ca un suvoi.

In nestiinta noi credeam
Ca e smerit si pedepsit;
Si mai departe chiar gandeam:
Ca e de Dumnezeu lovit.

Era strapuns pentru pacat
Faradelegea L-a zdrobit,
Povara noastra a purtat,
Pacatul meu L-a umilit.

Pedeapsa ce pacea ne-a dat
Deodata pe El a cazut,
Tamaduire am aflat
Prin ranile ce I-am facut!

Ca niste oi noi rataceam
Pierdute pe intreg pamant,
Si toti de drumuri ne vedeam,
Nu ne pasa ca El e sfant.

Si din iubire, ca dovada
Domnu-a facut pentru popor
Asupra Lui deodat’ sa cada
Nelegiuirea tuturor.

Si chinuit, si asuprit,
El gura n-a deschis deloc,
Ca miel dus la macelarit…
El ne-a iubit pe toti cu foc!

Si jertfa pe altar S-a pus:
Al Domnului era trimis.
Ca oaie muta stand la tuns,
El gura deloc n-a deschis.

Si luat prin apasare-a fost,
De toti El judecat era,
Dar viata Lui a fost un cost:
Pentru pacate suferea!

Dar cine de pe vremea Lui
Credea ca stres de tot a fost
La invoirea Domnului,
Ca toate, da, aveau un rost?

Si luat de pe pamantul viu,
El chiar de moarte-a fost lovit,
Deplin a suferit ca Fiu
Pentru poporul mult iubit!

Iar groapa Lui a fost sapat’
Si pusa intre oameni rai,
Mormantul langa cel bogat,
Alaturi de calaii Sai.

Cu El intr-una s-au luptat
Macar ca nu-i nelegiuit;
Ei viclesug au cautat
In gura Lui, dar n-au gasit.

Zdrobeasc-a vrut Domnul pe El
Prin suferinta. O, ce chin…
Dar viata jertfa ca un Miel
Si-a dat pentru pacat deplin.

Si o samanta va vedea,
Samanta sfanta de urmasi,
Caci calea El le deschidea
Ca ei sa faca primii pasi.

Ei multe zile va trai
Si-a Domnului sfanta lucrare
In mana Lui va propasi
Si va cuprinde-ntreaga zare.

Prin munca sufletului Sau
Un rod bogat El va vedea.
Salvare sufletului tau
Va da, si Se va-nviora.

Prin a Lui mare cunostinta,
Robul Meu neprihanit
Una cu Tatal in Fiinta,
Din iubire rastignit,

Va pune oameni intr-o stare
Dupa voia Domnului,
Va lua povara lor cea mare:
Nelegiuirea omului.

De-aceea Domnul Ii va da
La loc cu-aceia ce sunt mari
Din mana Lui chiar partea Sa,
Va-mparti prada cu cei tari,

Cu cei puternici, ca S-a dat
Pe Sine Insusi chiar la moarte,
Ocara grea El a rabdat,
Pacatul lor c-a vrut sa-l poarte.

Cu cei ce sunt faradelege
A fost pus, si-ntre condamnati,
Dar S-a rugat maret, ca Rege
Chiar pentru cei mai vinovati.

Amin
31.03.2015

Anunțuri