Cand sufletul ti-e gol

Cand sufletul ti-e gol,
Pustiu si ne-mpacat,
Alearga ca un sol,
Vino la Domnu-ndat’

Si spune-I: Doamne vreau
Eu sufletul indata
Tie ca sa Ti-l dau,
Sa nu-l mai iau vreodata,

Caci simtaminte-adanci
Salasluiesc in el,
Sunt tari ca niste stanci,
Vointe de otel.

Dar mai sunt si din cele
Ce-ncep a-nfasura;
Ele sunt foarte rele
Si nu mai pot scapa!

Ma duc pe cai desarte
Si pline de pacat,
Si prin pustii, departe,
Cu duhu-ntunecat…

Ma fac sa gem de patimi,
Dorinte si nevoi,
Sa ma incurc in datini,
Sa traiesc in noroi.

Legat cu sfoara groasa
Sta sufletul, priveste,
Si lantul greu apasa,
In carne-adanc scobeste.

Iar imparatul tartor
Ce sta si porunceste
Ma ia cu el ca martor,
Zice ca nu greseste.

Si drug de fier imi pune
Pe suflet ca pecete;
Ma vrea de tot in lume,
M-aliniaza-n cete

De-ostasi fara vointa
Si fara viata: morti.
Ucida-a mea fiinta,
M-arunca peste porti!

Iar sufletul scheletic
Suspina, naduseste
In trupul sau venetic
Care pacatuieste.

El ingrozit priveste
Caci drumu-n fata lui
E larg si se lateste:
E calea iadului.

Cine esti imparate?
De ce tu m-ai legat?
Ca in eternitate
Vreau sa ma duc curat!

Ha, ha, auzi ce spune:
El vrea curat de fel!
Pai cu pacate bune
Pe-aici mai stai nitel

In timp ce te apropii
Cu pasi grabiti de foc,
Caci pe marginea gropii
Azi esti si ai un loc

In valvataia-aprinsa,
La printul cel de soi,
Caci flacara… ti-e stinsa
Si ai venit la noi.

La voi? O, imparate,
Eu merg spre cer, nu stii?
Si in eternitate
Intru cu multi copii.

Ce tot insiri tu mie
De iad, flacari, vapai?
Eu merg cu multi, o mie!
Ce-mi zici tu de calai?

O, tu, suflet fatarnic,
Tu poftei ce-o iubesti
Te dai, caci tu esti darnic
Si la pacat privesti,

Si crezi ca-n ziua mare
Tu, intinat cum esti,
Vei fi in Adunare
Cu cei ce sunt ceresti?

Tu imi spui „imparate”,
Si imparat iti sunt
Ca uiti si de dreptate,
Si de-al tau legamant!

Iar daca eu domnesc azi
Si tu adormi deplin
Eu cresc mereu, iar tu cazi
Si viata ti-e-n declin.

Caci oaie ratacita
Tu te numesti acum.
Te-ai prins in spini ranita,
Te-ai abatut din drum.

Eu iti sunt imparatul
Si sef mi-este cel rau,
Diavolu-apostatul
Ce te arunca-n hau!

Ispite mari presara
Pe calea ta mereu
Pentru ca sa cazi iara,
Sa-ti fie tot mai greu.

De eu iti sunt imparat,
Iar tu de sarpe-asculti,
Sufletu-ti necurat
Se duce-n iad cu multi…

Si de pe tron ma lasi,
Si-mi esti sluga mereu,
Nu-ti trebuiesc multi pasi:
S-ajungi in iad nu-i greu!

O, Dumnezeul meu,
Scapa-ma sa nu pier;
Infasurat din greu
Tip ingrozit si zbier.

Eu strans cu lanturi tare
Ma zbucium, dau din coate
Caci zaua-n carne doare,
Sufletu-mi nu mai poate!

Se duse a lui vlaga:
Nu striga, nu se zbate;
E sclav acum, chiar daca
Eliberat de moarte

Fusese el odata,
Iar Domnul il spalase.
Pacatuind, pe-ndata
De El se departase.

Si ca-ntr-o amorteala
Sufletul cel trudit,
Caci nu se mai inseala,
Pe loc si-a amintit

De-un Nume scump: Isuse,
Nu ma lasa asa!
Si se trezi ca zise:
Fac orice Tu vei vrea!

Striga amarnic suflet,
Dar nimeni nu-i raspunse.
Culege rod de umblet
Pe cai ce-s nepatrunse…

El sta din nou si planse,
Chiar deapana-amintiri,
Cu gandul el se duse
La inaintasi, martiri!

Cat vrea el pocainta
Si pe Mantuitor!
Alege umilinta
Si-o practica cu spor.

Dar imprejur nu-i Leul
Sa-l umple cu mult har,
Ci cand privi e eul,
Si totul e-n zadar…

O, Leule, Tu, Rege,
Sa ma imbogatesti,
Vino acum, m-alege!
Te chem: ma mantuiesti?

De ce taci, Doamne, spune?
Acuza-ma! E drept!
Vorbele Tale-s bune,
Smerit eu le accept.

Cat trebuie s-astept?
E noapte-n jurul meu,
Caci Dumnezeu e drept:
Sunt judecat, mi-e greu!

In fata mea e iadul:
E inspaimantator.
Il vad pe necuratul
Cu chip dezgustator.

Incerc sa inchid ochiul,
Dar vad mereu la fel:
Cum creste pala, focul,
Cum merg grabit spre el…

Prind dintr-odat’ putere
Si strig: Isuse drept,
Un suflet care piere
Nu il cuprinzi la piept

Cand la Tine alearga
Smerit si judecat,
Si-n cer vrea ca sa mearga
Cu Tine impacat?

Atunci o luminita
Ce rasari departe
Zari, si o portita
Ce-s pe cealalta parte!

Se bucura sufletul
Si rupse randul clar.
Incetul cu incetul
Se hotari: spre-altar.

Dar nu avea putere,
Caci era vlaguit
De-atata ura, fiere,
Pacat dezlantuit.

Dar cu nadejdea treaza,
Cu dor de Domnul lui,
Paseste si vegheaza,
Se vrea pe veci al Lui!

Acum el vrea sfintenia
Si strai de in curat.
Da mana cu darzenia,
Pacatu-a lepadat.

Iar luminita mica
Usor ea se mari.
Sufletu-i fara frica
Si nu se odihni

Caci dintr-odat’ apare
Chiar El, Mantuitorul:
Cuprinde-ntreaga zare,
Si-si curata ogorul.

De-acum curat se-nchina
La crucea Domnului,
La jertfa cea divina:
Salvarea omului.

Iti multumesc, Isuse,
Viata mi-ai scos din iad;
Si mantuit se duse
Sa planteze rasad.

El multumit plecase
Sa faca voia Lui,
A Celui ce-l salvase
Din gura sarpelui.

Lucreaza si vesteste
El pentru Domnul lui.
Nicicand nu oboseste,
E pentru veci al Lui.

El pe noi din robie,
El pe noi din pacat,
Acum si in vecie
El ne-a rascumparat.

Si slava-n veci, Isuse
Iti dam acum noi toti!
Iar sufletul se duse
Preafericit spre porti,

Caci vremea lui trecuse,
Ajunse-n vesnicie,
Spalat de Tin’ Isuse,
O, slava-n veci doar Tie!

Amin
24.04.2015

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s