Candva demult, in cerul cel senin

„Fiul omului, fa un cantec de jale asupra imparatului Tirului, si spune-i: „Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: ajunsesei la cea mai inalta desavarsire, erai plin de intelepciune si desavarsit in frumusete.
Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald, si cu aur; timpanele si flautele erau in slujba ta, pregatite pentru ziua cand ai fost facut.
Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor scanteietoare.
Ai fost fara prihana in toate caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine.
Prin marimea negotului tau te-ai umplut de silnicie, si ai pacatuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu, si te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scanteietoare.
Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta. De aceea, te arunc la pamant, te dau priveliste imparatilor.
Prin multimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negotului tau, ti-ai spurcat locasurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tau un foc, care te mistuie, si te prefac in cenusa pe pamant, inaintea tuturor celor ce te privesc.” – Ezechiel 28:12-18
„Cum ai cazut din cer, Luceafar stralucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor!
Tu ziceai in inima ta: „Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miaza-noaptei;
ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Preainalt.”
Dar ai fost aruncat in locuinta mortilor, in adancimile mormantului!” – Isaia 14:12-15

Candva demult, in cerul cel senin,
Cand stelele cantau de bucurie,
Cuvantul Dumnezeu prin harul Sau divin,
Un inger a creat: minunatie!

Avea parul balai si bucle multe,
In frumusete nimeni nu il intrecea.
I-ar fi placut ca toti de el s-asculte,
Caci prea desavarsit el se vedea!

Si ingeri conducea in inchinare,
Tovarasa-i era intelepciunea,
Si cine-i sta deasupra in cantare
Cand el sa dirijeze-ntindea mana?

Erai acoperit cu pietre scumpe:
Cu sardonic, topaz si diamant,
Dar ai lasat mandria sa te umple,
Iar gandul de-a fi sus ti-a fost tentant…

Si haina-ti stralucea exact ca-n soare:
Cu hrisolit, onix, iaspis si cu safir;
Deloc nu te-ai gandit ca ce faci doare,
Ca strangi mania Domnului intr-un potir!

Stateai pe muntele cel sfant al Domnului,
Tu, heruvim ocrotitor, aripi intinse,
Dar ti-ai dorit cu sete tot ce este-al Lui,
Si-n lacomia ta, aripile ti-au fost prinse…

Ai fost facut de Dumnezeu fara prihana,
Timpanele si flautele ti-au cantat,
Dar te-ai mandrit! Nelegiuirea-ti grosolana,
Ca si-ngamfarea ta, din cer te-au aruncat!

Negotul tau in marea-ti nedreptate
Locasurile sfinte le-a spurcat!
Eu foc sa mistuie a ta mare rautate
Aprind, si pe pamant te-am aruncat.

Cum ai cazut din cer, luceafar lucitor
Ce scaun de domnie-ti inaltai,
Si cum te-ai stins, tu, fiu al zorilor,
Cand printre stele tu te rasfatai!

Si aruncat acum in locuinta mortilor,
In recile-adancimi ca de mormant,
Iti amintesti cum tu deasupra portilor
Voiai sa fii, mai sus de Cel Preasfant…

Trecura de-atunci multe mii de ani,
Iar tu n-ai obosit in a ta lucrare,
Ca suflete sa-nseli: oameni sarmani
Ce vesnic vor trudi in a ta-nchisoare.

Si-n ura ta cea mare, fara margini,
Langa o cruce odata ai poposit.
Tu ai privit intr-ale istoriei pagini,
Si L-ai vazut pe Mielul cel jertfit.

Ai adunat multime cat mai mare:
Norod, fruntasi, ostasi si farisei,
Si carturari, si dregatori, intreaga zare,
Pe toti i-ai strans aici, te-ai folosit de ei.

Si cu batjocura-ti ‘nainte pregatita,
Cu palme, cu otet si cu scuipat,
Te-a bucurat fiinta Lui prea umilita,
Cu niciun chip n-ai vrut, nu L-ai lasat…

Ai stat acolo cu otrava-ti pregatita:
Ca e Mantuitor, deplin stiai!
Sperai tinta s-atingi cu-a ta ispita,
Si sa ne-nchizi pe veci drumul spre rai…

Ca pana acum n-ai reusit, stiai preabine,
Desi chiar cu Scriptura ai incercat;
Te-ai chinuit sa-I furi iubirea Lui de mine,
Si sa-L abati din drum neincetat:

De esti al Dumnezeului Sau Fiu,
Ce cauti sus pe cruce rastignit?
Pogoara-Te-ntre oameni sa fii viu,
Ca in zadar sa nu ma fi trudit…

Tu, care lumea zici c-ai mantuit,
Strigau preotii cat si carturarii,
Pe Tine, pentru ce n-ai izbutit
Sa te salvezi, batjocoreau chiar si talharii!

Dar Domnul cu glas tare-un strigat scoase
Si duhul Tatalui Si-a-ncredintat,
Caci misiunea pe pamant Isi incheiase:
Multimi de oameni a rascumparat!

De azi ‘nainte, cu lucrarea incheiata,
La cruce El te-asteapta ca sa vii,
Acolo unde jertfa-I minunata
Te spala, mantuit pe veci sa fii.

Iar cand vrajmasul sufletelor noastre:
Diavolul, parasul si satan,
Te-mpiedica sa zbori curat spre astre,
Sa nu uiti tu ca el e cel viclean.

Sa nu-i acorzi de fel nici o privire,
Ci tinta sa privesti la Domnul sfant,
Si inima sa-ti umpli de uimire
Ca a rascumparat acest pamant!

Iar daca astazi ai sa schimbi stapanul,
De partea Domnului tu ai sa treci,
Ca prunc tu te vei odihni la sanul
Lui calduros, in siguranta-n veci!

Deci vino, c-ai aflat acum povestea
Ce este scrisa toata-n Biblie,
Alege-L azi pe Domnul, Buna Vestea,
Si crede-n sfanta Evanghelie.

Amin
09.06.2016

Anunțuri