Femeia pacatoasa

„Un fariseu a rugat pe Isus sa manance la el. Isus a intrat in casa fariseului, si a sezut la masa.
Si iata ca o femeie pacatoasa din cetate a aflat ca El era la masa in casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor,
si statea inapoi langa picioarele lui Isus si plangea. Apoi a inceput sa-I stropeasca picioarele cu lacrimile ei, si sa le stearga cu parul capului ei; le saruta mult, si le ungea cu mir.
Cand a vazut lucrul acesta, fariseul, care-L poftise, si-a zis: „Omul acesta, daca ar fi un prooroc, ar sti cine si ce fel de femeie este cea care se atinge de El: ca este o mare pacatoasa.”
Isus a luat cuvantul, si i-a zis: „Simone, am sa-ti spun ceva.”  „Spune, Invatatorule”, I-a raspuns el.
„Un camatar avea doi datornici: unul ii era dator cu cinci sute de lei, iar celalalt cu cincizeci.
Fiindca n-aveau cu ce plati, i-a iertat pe amandoi. Spune-Mi dar, care din ei il va iubi mai mult?”
Simon I-a raspuns: „Socotesc ca acela caruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.”
Apoi s-a intors spre femeie, si a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat in casa ta, si nu Mi-ai dat apa pentru spalat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei, si Mi le-a strers cu parul capului ei.
Tu nu Mi-ai dat sarutare; dar ea, de cand am intrat, n-a incetat sa-Mi sarute picioarele.
Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.
De aceea iti spun: Pacatele ei, care sunt multe, sunt iertate; caci a iubit mult. Dar cui i se iarta putin, iubeste putin.”
Apoi a zis femeii: „Iertate iti sunt pacatele!”
Cei ce sedeau cu El la masa, au inceput sa zica intre ei: „Cine este Acesta de iarta chiar si pacatele?”
Dar Isus a zis femeii: „Credinta ta te-a mantuit; du-te in pace.” – Luca 7:36-50

Un fariseu ce casa mare-avea
Pe Isus sa manance L-a chemat,
Si multi a invitat atunci in ea,
Cu masa mare el i-a binecuvantat.

Dar iata, o femeie pacatoasa
Ce locuia si ea-n acea cetate,
Afla de Isus ca era la masa
Si-a indraznit venind pe neasteptate!

Aduse-un vas frumos de alabastru:
Era plin ochi cu mir mirositor.
Privi la Domnul, la divinul Astru:
Pe cerul vietii ei era Mantuitor!

Si cu curaj ea a intrat in casa
Desi era plin numai de barbati,
Dar n-a venit sa stea cu ei la masa,
Si nu-i pasa ca erau rezervati…

Statea langa ale Domnului picioare
Si inima-i zdrobita mult plangea,
Iar lacrimile ei curgeau izvoare;
Cu parul capului picioarele-I stergea.

In duhul ei smerit deplin intelegea
Ca sta in fata Sfantului lui Dumnezeu…
Fiinta ei zdrobita adanc in El credea:
Nimic n-o tulbura in casa acelui fariseu!

Ii lua picioarele cu drag, delicatete,
Si cu respect, iubire mult le saruta.
Vazand in Isus cea mai mare frumusete,
Cu mir le unse si le-mbratisa!

Dar Simon ce mai sus de ea se socotea,
Privind lucrul acesta stramb gandi
Fiindca-n Isus pe Dumnezeu nu Il vedea,
Dar nici prooroc acum pe El nu-L socoti:

O, ce fel de femeie este-aceasta,
Invatatorul daca ar putea sa stie,
N-ar sta ca sa-L atinga, ca-i napasta,
Ca-i pacatoasa, ca-i murdara, ca-i pustie…

Dar Domnul care-n marea Lui intelepciune
Cunoaste gandul inainte ca sa vina,
A luat cuvantul ca sa-i dea povete bune
Si sa-i indrepte mandra inima haina:

Asculta Simone, am sa-ti spun ceva!
Dar cum, Invatatorule? Hai, spune!
Un camatar traia odata undeva
Si-avea datornici: doi, cu datorii chiar bune!

Desi ei au venit sa se-mprumute,
Dar niciunul n-avea cu ce plati,
Unul avea cincizeci, altul cinci sute,
El pe-amandoi ii ierta si-i linisti…

Deci spune-Mi dar, Simone, te gandeste:
Din cei doi mai mult care-l va iubi?
Pai eu socot ca acela il cinsteste
Cu cea mai mare dintre datorii.

Acum iti spun ca drept ai judecat!
Apoi incet Se-ntoarse-nspre femeie:
O vezi, Simone, cu capul plecat?
In ochii tai nu vad nicio scanteie…

Eu am intrat astazi in casa ta
Si apa nu mi-ai dat pentru picioare,
Dar ea cu lacrimi sfinte le spala,
Cu parul le stergea, dandu-i valoare.

Tu nu mi-ai dat, Simone, sarutare,
Dar ea, de cand in casa ta am intrat,
Plecata la ale Mele picioare,
Plangand, intr-una ea le-a sarutat.

Iar capul cu untdelemn tu nu l-ai uns,
Dar ea Mi-a uns picioarele cu mir!
Iubirea ei in suflet M-a strapuns,
De-aceea Eu o iert si o admir…

Pacatele ei, Simone, sunt multe,
Da-i sunt iertate, caci mult ea a iubit.
Iar cin’ de Dumnezeu nu vrea s-asculte,
Acel suflet pe veci ramane pagubit.

Dar cui in viata putin i se iarta,
Acel suflet iubeste tot putin…
Incepe inima ca sa-si imparta
Si uita ca Eu sunt Cel ce-l sustin!

Apoi a zis femeii cu iubire:
Iertate azi iti sunt pacatele!
Cei de la masa au zis cu uimire
Si incepura chiar a-si da cu coatele:

Acest Om cine oare poate-a fi
De pana si pacatele le iarta?
Cu autoritate El rosti
Ca sa-ntrerupa vorba lor desarta:

Credinta ta, fiica, te-a mantuit.
Acum, neprihanita, du-te-n pace,
Caci locul langa Mine ti-ai gasit,
Iar viata ta acum Mie imi place!

Amin
15 nov.2016

Anunțuri